Retrospectiva 2020

Poate părea o glumă să facem retrospectiva anului 2020, un an când domeniul turismului a fost lovit din greu de restricțiile care au venit cu pandemia. Și totuși, când ne-am uitat în urmă, am văzut că am făcut 17 tururi ghidate în Timișoara, am conceput tururi noi și am început colaborări cu alte asociații din Timișoara pentru tururi ghidate, ceea ce nu e puțin, având în vedere situația actuală. Așa că ne bucurăm și suntem recunoscăori că am putut face și atâta și mai ales vă mulțumim celor care ați venit la tururile noastre și ne-ați susținut în acest an greu.

Astfel, am început tururi noi: Turul Art Nouveau, pe care l-am ținut chiar de Ziua internațională Art Nouveau și chiar l-am repetat în ziua următoare, datorită cererii mari.

Am conceput și turul Revoluției, turul la care poate ținem cel mai mult, deoarece credem că este important să ne amintim ce s-a întâmplat în zilele acelea din decembrie 1989 la Timișoara, să-i cinstim pe cei care au murit și au ieșit în stradă atunci și s-au jertfit pentru un ideal, pentru libertate.

Cu această ocazie, am făcut și câteva scurte video-uri pentru zilele 15-21 decembrie 1989 la Timișoara. Iată clipul din 15 decembrie, celelalte le găsiți pe canalul nostru de youtube.

Vă spuneam și de colaborări cu asociații din Timișoara. Astfel, am realizat turul Timișoarei în alergare cu Alergotura. Și am început o serie de tururi numite generic HoT Tours împreună cu prietenii noștri de la Heritage of Timisoara.

Am continuat seria de tururi pentru timișoreni Poveștile Timișoarei, care au ajuns la a 11-a ediție. În mai bine de un an, nu am făcut două tururi la fel, pentru că tot timpul dorim să mai adăugăm informații, fotografii, fragmente găsite în cărți pentru a îmbogăți experiența participanților la tururi. Astfel, am țitut tururi ale cartierelor Iosefin, Fabric, Cetate (în mai multe variante).

Am făcut un tur și pentru liceeni în cadrul Școlii Altfel.

Având în vedere că anul acesta am putut călători mai puțin am lansat proiectul „Călătorește la tine acasă” pentru ca oamenii să descopere și propriul oraș, ca și cum ar fi turiști.  Astfel am inaugurat voucherele „Fă cadou un tur ghidat al Timișoarei” pentru cei care doresc să ofere o experiență deosebită prietenilor sau familiei cu diverse ocazii.

Dar poate cel mai bine lăsăm fotografiile să vorbească despre acest an:

 

Please follow and like us:
0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *