Povestile Timisoarei – tururi pentru timisoreni

Ne-am dat seama și că de multe ori tocmai localnicii sunt cei care știu cel mai puțin despre orașul în care locuiesc. Nici o grijă, și noi am fost așa mai de mult. Dar pe măsură ce am aflat tot mai multe despre oraș și am devenit tot mai fascinați, ne-am gândit să împărtășim și cu alți localnici pasiunea noastră pentru Timișoara și poveștile sale.

Ne dorim o serie de tururi lunare de acest fel prin care vom explora diverse zone ale Timisoarei. Sunt tururi  mai ample, în cadrul cărora povestim mult mai multe decât la tururile obișnuite pe care le ținem, pentru că suntem de părere că unele povești au relevanță doar pentru localnici sau pentru cei interesați cu adevărat. Altfel, prea multă informație poate deveni obositoare.

la fiecare tur ghidat ne propunem să vă delectăm cu câteva secole de istorie, detalii de arhitectură, interioare de case vechi, oameni care și-au lăsat amprenta asupra orașului, legende locale și multe altele. Nu vă speriați, istoria nu e o sumă de date plictisitoare, ci o colecție de povești care se leagă unele de altele și constituie fundamentul nostru. Cum ne place să fim și niște șoareci de biblitecă, la fiecare tur citim memorii, cărți, ne băgăm nasul prin arhive, ziare și fotografii vechi, din care vă aducem fragmentele cele mai interesante și vi le prezentăm la tur (pe tabletă, chiar dacă suntem mai old school 🙂 dar, după cum spune și numele turului, cele mai frumoase sunt poveștile despre Timișoara.

Tururile se vor ține în fiecare lună (în limba română) și de obicei le anunțăm pe facebook. Până acum am ținut două ediții deja și am acoperit partea centrală a orașului (cartierul Cetate).

Așa a fost la tururile anterioare. Chiar dacă vremea nu a ținut cu noi, en-am bucurat să vedem că oamenii au fost dornici de povești și ne-au spus că nici nu au simțit cum au trecut tri ore!

Please follow and like us:
0

Timisoara, an art nouveau city

Art Nouveau, also called Jugendstil (Germany), Sezession (Austria), Szecesszió  (Hungary) or Stile florale (Italy) was – as its name says – a new form of art, that wanted to break away from the classical tradition. It’s visible not only in architecture, but also furniture, graphic design, painting, glass and metal work and in general, decorative arts. It spread all throughout Europe and America starting from the end of the 19th century to the first decade of the 20th century.

The extravagant houses and art designed by Gaudi, Horta, Guimard, Klimt or Otto Wagner say it all about the rebellious characteristics of this “new art”.

Compared to these masterpieces, renowned world-wide, probably Timisoara is not the first city that comes to mind when we speak of Art Nouveau. But this is typical of our city, its beauty is not screaming, but quietly speaks to the curious eye.

In the beginning of the 20th century Timisoara was going through big changes and developing like never before. What was happening then? Long story…

Many houses were built in the Art Nouveau Style during those years, but with a local influence – Hungarian or Viennese. Even though some of them are run down today, they still speak of their past beauty.

We leave you with some photos and we invite you to discover these beauties on our tours and hear the story behind their construction. We will show you old photos of Timisoara, which give a better understanding of how the city evolved during the belle-epoque. We recommend the three our tour to get the best of it. Or we can make a special “Art Nouveau tour” on request.

 

Please follow and like us:
0

Look up!

This is what I tell tourists quite often. Actually, it’s a thing I learned from photography: this kind of attention and curiosity to everything that surrounds us which makes you discover beauty and real (visual) gems in places that seem ordinary. In this aspect, the tour guide and the photographer are similar to an explorer 😉

So when we’re making guided tours of Timisoara we’re trying to point out architectural details and building ornaments that have a story, which reveal a more intimate face of the city, that I often discovered while photographing.

I even started some photo projects on this theme. One of them, which is very dear to me, is “The stone people of Timisoara”, which I hope will become a photo album in the near future. I was so surprised to discovered an entire “population” of men, women, fairies, animals, angels, children, mythological creatures that decorate the buildings of Timisoara.

Here are some of them, that you can meet …if you look up 🙂

Please follow and like us:
0